Magnatul Rupert Murdoch vrea sa cumpere Time Warner cu 80 de miliarde de dolari
Scris de Daniel Ionascu
Magnatul american Rupert Murdoch ofera 80 de miliarde de dolari pentru cumpararea Time Warner, un gigant media care detine o serie de „perle“ precum HBO, CNN si studiourile de film Warner Bros, miscare care l-ar face cel mai puternic din sectorul de mass-media din SUA.
Compania 21st CenturyFox ofera 85 de dolari pe actiune, intr-o tranzactie care implica atat un schimb de actiuni, cat si bani lichizi.
Reuters noteaza ca oferta vine in momentul in care posibilii rivali la „mana“ Time Warner sunt ocupati cu propriile lor achizitii, ceea ce face improbabil un „razboi al ofertelor“.
Astfel, Verizon Communications a platit anul trecut 130 de miliarde de dolari pentru a cumpara partea detinuta de catre grupul britanic Vodafone la operatorul telecom Verizon Wireless. Pentru a face tranzactia, Verizon a luat credite de 140 de miliarde de dolari, astfel ca acum trebuie sa digere prada, nemaiputand face alte datorii.
Furnizorul de internet si cablu tv Comcast a terminat anul trecut de preluat NBC Universal, iar acum incearca sa preia rivalul Time Warner Cable, pentru care ofera 45 de miliarde de dolari. In acest moment, Comcast convinga autoritatile ca preluarea nu va afecta competitia.
In fine, gigantul telecom AT&T prea sa preia furnizorul de cablu tv prin satelit DirecTV pentru 48,5 miliarde de dolari.
Murdoch detine deja trustul media Fox News – acum numit 21st Century Fox, si publicatiile Wall Street Journal, MarketWatch, New York Post, editura HarperCollins si o serie de tabloide, toate grupate sub numele News Corp.
Apple, Google si Amazon, prea ocupate pentru a intra in hora
Actionarii Time Warner se gandesc ca Google, Apple si Amazon ar putea in hora, dar dovezile nu sunt prea convingatoare. Google se concentreaza acum pe YouTube, care a demarat programe de creare de continut video original, in vreme ce Apple tocmai ce a preluat Beats Audio pentru 3 miliarde de dolari. Merita notat ca Apple nu se vede drept companie media, ci mai mult un „Cerber“ care licentiaza de la producatori si livreaza continut multimedia pe platforma sa. Asa a facut cu iTunes pentru muzica, asa face si cu Apple TV. In fine, Amazon a demarat crearea unor serii proprii originale.
Update: Los Angeles Times scrie ca noua entitate ar produce 40% din show-urile tv distribuite de posturile tv si de canalele de cablu si ar avea o influenta imensa asupra scenaristilor si producatorilor de la Hollywood, dar si asupra operatorilor de cablu precum Comcast sau Charter Communications. De asemenea, noul gigant ar pune probleme de competitie, Departamentul de Justitie putand investiga fuziunea, iar FCC – comisia federala americana pentru comunicatii – ar putea reglementa modul in care entitatea va opera.
De asemenea, organizatiile consumatorilor vor fi furioase, mai ales ca nici preluarea NBC Universal de catre Comcast nu a picat prea bine.
Etichete: Amazon, Apple, CNN, extern, Google, Harper Collins, HBO, News Corporation, recomandari, recomandari Mass-media, Rupert Murdoch, stiri, Time Warner, Time Warner Cable, Wall Street Journal, Warner Bros