Totul despre blog – Martha Payne a refuzat o cina de VIP la cel mai bun restaurant din lume
Scris de Monica Radulescu
Martha Payne, bloggerita de doar noua ani care a starnit un scandal culinar in Marea Britanie, a fost invitata intr-o excursie all-inclusive in Danemarca, de catre cel mai bun restaurant din lume. Restaurantul Noma din Copenhaga a primit acest titlu in ultimii trei ani.
Auzind de scandalul provocat de blogul micutei Martha, bucatarul sef de la restaurantul danez a luat legatura cu tatal fetei si i-a propus ca Martha sa vorbeasca la o conferinta pe teme culinare organizata in Copenhaga, fiind in acelasi timp invitata speciala a restaurantului sau. Excursia ar fi fost in totalitate platita de restaurant si ar fi durat trei zile. Martha a refuzat insa invitatia, pe motiv ca familia ei avea deja planuita o excursie cu cortul impreuna cu niste prieteni.
In ultimele saptamani, scandalul provocat de fotografiile si comentariile postate de Martha pe blogul sau a mai scazut in intensitate. Consiliul local a fost nevoit sa-i permita din nou fetei sa faca fotografii in sala de mese. Mai multi maestrii bucatari ca Raymond Blanc, Jamie Oliver si Nick Nairn, si-au declarat solidaritatea cu micuta englezoaica si cu dorinta ei de a avea o masa de pranz sanatoasa si consistenta. Mai mult, in paralel cu actiunea culinara, blogul caritabil al Marthei a strans peste 100 000 de lire, bani destinati construirii si aprovizionarii unei cantine pentru copiii din Malawi.
Pe perioada vacantei de vara, blogul culinar al Marthei va fi intretinut de copii din Noua Zeelanda si Coreea de Sud. Aflati in emisfera sudica, acestia sunt in plina iarna si nu au vacanta in aceeasi perioada cu Martha.
Etichete: bloggeri, bloguri, culinar, Internet, online, opinii