Fiul fostului senator Ted Kennedy scrie despre dependente si depresii
Scris de Emilia Bucur
Patrick Kennedy, fiul fostului senator Edward ( Ted) Kennedy, va publica toamna viitoare o carte despre experientele sale in lupta cu dependenta de droguri, alcool si depasirea depresiilor.
Cartea construieste un portert in detaliu al momentelor traite de Patrick pe toata durata dependentei de viciile enumerate. Conform propriei declaratii, cartea e menita sa-i ajute pe cei care se confrunta cu aceleasi probleme, dar nu au banii si ajutorul necesar sa le depaseasca. Lucrarea va fi redactata in colaborare cu reporterul Mary Ann Akers, cunoscuta pentru articolele politice din Washington Post si Roll Call.
In cartea sa, Patrick Kennedy pledeaza pentru destigmatizarea dependentelor si a afectiunilor neurologice si crearea unei legaturi intre cercetarea si tratamentul diferitelor tulburari cerebrale.
Patrick Kennedy are 43 de ani si se va retrage din Congres dupa ce a detinut opt mandate si a sustinut activ reforma sistemului de sanatate din SUA, pentru a se dedica campaniilor si luptei impotriva tuturor tipurilor de tulburari neurologice.
Initiativa scriitoriceasca pe aceasta tema nu este noua pentru faimoasa familie Kennedy: in 2005, varul lui Patrick, Christopher Kennedy Lawford, fiul Patriciei Kennedy Lawford si al actorului Peter Lawford, a scris cartea « Simptome de retragere » in care trateaza aceleasi subiecte, plus presiunile ce apasa cand faci parte dintr-o familie recunoscuta mondial.
Tatal lui Patrick, Ted Kennedy, a murit anul trecut, la 77 de ani, in urma unei tumori pe creier. El a fost cel mai tanar frate al lui John Kennedy, fost presedinte al SUA, si a servit ca senator al statului Massachusetts timp de 40 de ani devenind cel de-al patrulea cel mai longeviv senator din istoria Americii.
Etichete: dependenta, depresii, extern, lupta, Patrick Kennedy, stiri, SUA, Ted Kennedy




















