Topul celor mai corupte tari din lume: Romania, la egalitate cu China
Scris de Autor invitat
Organizatia nonguvernamentala Transparency International a publicat raportul anual intitulat “Indice de coruptie”. In acesta, tarile sunt notate de la zero la zece, zero insemnand ca tara respectiva este foarte corupta. Acest indice tinde sa denunte “coruptia publica” (coruptia in perceptia oamenilor).
Studiul a fost realizat in 182 de tari, dintre care cele mai putin corupte sunt Noua Zeelanda, Danemarca si Finlanda, care au inregistrat un indice de 9.5 pentru primele doua, respectiv 9.4 pentru cea de-a treia. Cele mai corupte tari din lume sunt Coreea de Nord si Somalia, cu indicele 1.
In ceea ce priveste Europa, daca Germania este a 14-a cu un indice de 8, iar Belgia a 19-a cu un indice de 7.5, Franta este a 25-a, la o distanta de doua locuri de Qatar. Romania are scorul 3.6, fiind pe pozitia 75 a clasamentului curateniei, intre China si Gambia. Vecinii bulgari au 3.3, iar moldovenii 2.9, in vreme ce Ucraina are cel mai scazut punctaj din zona, 2.3.
Pe a 36-a pozitie, cu un indice de 5.8, se regaseste Israelul. Aceasta cifra impinge israelienii sa militeze pentru un guvern “transparent” in lupta impotriva coruptiei.
In ciuda acestei clasari, Israelul este cu mult in fata altor tari din regiune: Turcia este a 61-a (indice de 4.2), Iordania, a 56-a (4.5), Egiptul, al 112-lea (2.9), Siria, a 129-a (2.6), Libanul, al 134-lea (2.5). Nu are rost sa mai amintim de Iran, Libia, Magreb, sau Algeria care se disting cu un jalnic indice de 2.9.
Indicele din 2011 se bazeaza pe evaluarile opiniilor realizate de institutii independente si demne de incredere. Aceste anchete si evaluari sunt destinate actualizarii problemelor legate de mituirea functionarilor publici, mita in domeniul pietelor publice, delapidarea fondurilor publice si lupta anticoruptie.
Puteti downloada raportul cu un click pe link: Raportul Transparency International – Topul mondial al coruptiei (2011).
Autor: Adriana Vilsan
Etichete: China, clasamente, Coreea de Nord, coruptie, extern, Franta, Germania, Israel, Moldova, organizatii, raport, recomandari, recomandari Special, Romania, Somalia, stiri, studiu, topuri