Visul unei nebunii de-o seara
Scris de Daniel Ionascu
Niciodata statuia lui Ivan Patzaichin nu mi s-a parut asa mare. Si m-am uitat la ea vreo juma’ de ora pana sa-mi vina randul la casa de bilete. Cine-si imagina ca un meci cu Sportul Studentesc va aduna atata multime?
In mod clar eu nu. Poate fanii au vrut sa se bucure alaturi de echipa dupa o seara ca cea de joi, cand “haiducii” din Split au plecat captusiti cu trei goluri si mai puteau duce in Croatia inca vreo patru.
Dinamovist de mic, n-am apucat sa vad niciun meci pe “Stefan cel Mare”, desi sunt de 4 ani in Bucuresti si de trei ani trec zilnic pe langa stadion in drum spre munca. Si am venit pregatit: stiind toate miturile si povestile legate de galeria lui Dinamo si de faima suporterilor sai am lasat acasa ceasul, smartphone-ul si n-am luat la mine decat banii de bilet si de suc.
Intr-un final iau biletele, peste patru randuri de maini care se avantau spre mica fereastra. Si nu oricum: desi la aceeasi ferestra erau doi vanzatori, unul dadea numai la peluza iar celalalt la tribuna a II-a. Ba la final te mai si indemnau sa intrebi in directia cozii cine mai vrea la peluza.
In dreptul intrarii se intampla intamplabilul: “Aaa, nu pe aici pentru tribuna II, pe bulevardul Vacarescu”. Dupa o ocolire de oameni si gropi de trotuar trec. “Unde gasesc tribuna?” intreb un jandarm si ii dau indicativele, latitudine si longitudinea scaunului meu. “Deci ocoliti bancutele si pe acolo”. “Aaa” se desfasoara dialogul. Acolo, la bancute doua namile de caini de-ti vin pana la brau tarau dupa ei alti doi jandarmi. Prezint biletul, sunt perchezitionat. Dau sa trec si nu se poate. “Bagati codul de bare in patratul rosu…”. O dovada ca ne-am modernizat. Ar mai trebui sa puna si indicatoare sau tablii cu numarul sectorului dar e bine si asa; nu se pot toate din prima.
Cu gura larg cascata
Emotiile sunt coplesitoare, respir fiecare clipa. Nocturna se zareste si se face din ce in ce mai mare cu cat cobor in “Groapa”. Cate un iures al tribunei iti sageteaza corpul in mii de senzatii pe care le simti cu fiecare celula. O picatura rara ca apa in desert si drogul pulseaza imediat in vene. Visul copilului de pe Strada Primaverii din Scornicesti se reveleaza ca acele mistere ale vietii care devin adevarate prin pasiune. Ce ironie: sa traiesc din cuvinte si sa nu pot sa exprim cum se simte sa intri in templul celui mai puternic club sportiv din Romania.
Nu stii unde sa te uiti prima oara. Nu-mi gasesc locul. Dar oricum nu e nicio problema, am nimerit tot unde trebuie- la masa presei. Tribunele sunt mai mari decat stiam de la televizor, ba chiar unde stau eu e si acoperit. In plus si terenul e mai mic si mai aproape iar iarba mai verde ca nicaieri. Prima surpriza: doua treimi din spectatori sunt fete si copii. Intr-o tara unde huliganii au speriat publicul stadioanelor, ce am sub ochi este mana cereasca: familii intregi venite la spectacol cu pustiul carat in spate de tata si pozat de mama, tati cu fiice de 14-22 de ani dar si batrani de peste 60 de ani cu fularul pe umeri, chibiti de scara blocului. Inca o dovada ca ne modernizam. A doua surpriza: Sportul Studentesc are galerie. Bine, sunt ei cam 50 de persoane si striga cateodata si de Progresul/ FC National, dar tot e ceva decat nimic.
Tibi, “caine pana la moarte”
De la intrare am primit toti cate un pliant. Tiberiu Marian Paliciu, un copil de 13 ani, “caine pana moarte”, a murit la calcat de o masina. In pliant, suntem rugati sa tinem un moment de reculegere in memoria marelui fan. Inainte de meci, Ando’ daruieste tatalui micutuluio minge semnata de toti jucatorii lui Dinamo. Acum Haldan are partener de miuta…
Sase mii de suflete rezoneaza pe aceeasi unda. Meciul curge in ritmul sau si pana la pauza studentii iau doua boabe. Pulhac e “favoritul” tribunei: “Ba, astia te faulteaza ca simt miros de alcool”, “Alearga si tu dupa mingea aia”.
Despre rasismul suporterilor? La intrarea la cabine, pe langa Ando’, cele mai multe urale le-au primit trei jucatori negri ai lui Dinamo, intre care Djakarijda Kone, autor al unui gol impotriva lui Hajduk. Un sfert de ora au rasunat numai cantece despre Dinamo; nici nu stiam ca exista atatea.
De la frumos la sublim
Mitanul secund incepe cum nu se poate mai bine: inca un gol pentru Dinamo si se anunta un festival. Si chiar vine. In cateva momente, studentii inoada sireturile fundasilor si se ajunge cat clipesti la 3-2. Dupa cateva momente incalcite Dinamo se desprinde: 4-2 si totul pare bine. Dar in nici 20 de secunde, deja mingea e culeasa din poarta lui Curca. 4-3, si cainii sunt fugariti de hingheri cam 20 de minute. Un meci trecut cu Sportul desfasurat chiar pe Stefan cel Mare revine in minte, cand Dinamo pierdea cu 4-5. Sau celebra infruntare cu Foresta Suceava, cand de la 4-0 in minutul 60, alb-rosii au pierdut cu 4-5.
Scarlatache nu are cel mai bun meci al sau. Venele pulseaza si tribuna ii cere lui Ando’ sa-l scoata pe Scarlatache. Antrenorul se conformeaza iar in final “cainii” musca la o faza superba de atac rapid si vinclul portii adverse se mai zguduie o data. Tribuna se cutremura, fiecare e prieten cu toata lumea si toata lumea se bucura ca a venit. E final si publicul aplauda: pe Dinamo, pe Ando’, pe Cristea, galeria. Ba chiar si Scarlatache e iertat si jucatorii Sportului sunt felicitati, care aplauda si ei la randul lor publicul.
Nicio alta echipa din Romania iti da atatea emotii la 3-0 si nicaieri victoriile sau infrangerile nu sunt atat de intense!
Etichete: dinamo, exclusiv, fotbal, intern, reportaje, Sportul Studentesc, stiri, video
