“Gazonul? Plantatie de cartofi”

Scris de

Gazon National Arena“Primul 11” francez este estimat la 200.000.000 de Euro, insa gazonul a fost marea vedeta a meciului Romania-Franta. Un 0-0 care nu ne avantajeaza cu absolut nimic, avand in vedere ca Bosnia a batut cu 1-0 nationala Belarusului si s-a distantat la patru puncte de noi. In momentul de fata, doar un scenariu demn de cartile SF ne mai poate califica la Campionatul European din Ucraina si Polonia: Bosnia sa se incurce cu Luxemburg, iar apoi sa onoreze doar cu prezenta in meciul contra Frantei.

Atmosfera de la inceputul jocului a fost una de sarbatoare: cunoscuti interpreti romani invitati sa cante in deschidere, fotbalisti din “generatia de aur” premiati si ovationati de un stadion plin pana la refuz. Intr-adevar, National Arena a trecut testul sonorizarii, atmosfera a fost una de laudat. Era si timpul. Noua constructie a fost etichetata in unanimitate ca fiind o bijuterie insa, cum numai noua ni se poate intampla, arhitectura stadionului a fost umbrita de un gazon impracticabil.

Problema gazonului a fost subiect de discutii si pentru publicatiile din Hexagon. L’Equipe vorbeste despre National Arena numind gazonul mai degraba un camp de cartofi ce clar i-a dezavantajat pe ei: ,,Arena Nationala e un paradox. Cum poate un stadion de asemenea anvergura sa aiba un asa gazon? Sigur, campul de cartofi pe care a evoluat nationala Frantei nu poate explica in totalitate jocul oaspetilor. Periculosi mai ales pe contre, romanii au fost total dezinteresati de posesia balonului”.Cadru cu Yohan Cabaye

Si ziarul Le Monde ne desfiinteaza spunand ca ,,Arena Nationala a avut totul, mai putin gazon. Era complicat sa joci fotbal. Astfel, actorii acestei parodii de meci international s-au prins intr-un joc in care fiecare schimbare de directie, alunecare, transforma iarba intr-un grotesc camp de cartofi”.

Nici in randul fotbalistilor romani gazonul nu a fost iertat, Ciprian Tatarusanu declarand imediat dupa meci: “Pe un asemenea teren nu se putea mai mult. Stiam cum este de la antrenamente: dezastru total. Nu stim 100% daca vom juca si cu Steaua aici. Eu sper sa nu o facem, daca gazonul va ramane in starea aceasta”.

Starea gazonului nu este decat o greseala impardonabila, cei responsabili cu asta probabil ca s-au gandit ca pe National Arena nu va fi decat un spectacol si nu un meci de fotbal. Nu stim a cui a fost vina (probabil a tuturor, reusind inca o data sa ne facem de ras), dar cert este ca un astfel de pseudo-gazon nu am mai vazut de la confruntarea de pe maidanul de nisip dintre Romania si Danemarca de acum opt ani. Interesant este ca toate aceste discutii legate de gazon, a cui este vina si cum ne-am facut din nou de ras, ii avantajeaza pe jucatori pentru ca mai nimeni nu vorbeste despre noua lor “performanta”, si anume ratarea unei noi calificari. O calificare ce insa nu s-a pierdut aseara (romanii au avut o atitudine de laudat si au incercat sa joace atat cat le-a permis gazonul) ci chiar in primele meciuri contra echipelor cotate mai slab: Albania si Belarus. Se pare ca suporterii echipei nationale vor fi din nou “rasplatiti” de aceasta generatie si vom urmari inca o data la televizor un turneu final.

Sursa: Renne
Sursa foto: L’Equipe

Etichete: , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (1)

 

  1. Pirtea M. says:

    CUM NE-A SALVAT GAZONUL ONOAREA…

    ,,Nu toate sunt ce par a fi…”

    Arena Naţională este un obiectiv important şi de mândrie naţională, o realizare deosebită pe banii românilor. S-au investit peste 200 milioane de euro, ca noi să avem un stadion modern, unde echipele româneşti şi echipa naţională să câştige victorii SPORTIVE strălucite (şi nu de altă natură!) şi astfel imaginea României în lume să fie cât mai bună, iar sportul românesc să prospere.

    Domnul primar Oprescu s-a întrecut pe sine ocupându-se serios de realizarea acestui obiectiv important şi NAŢIONAL, motiv pentru care merită toate laudele şi el şi constructorii. Până aici toate sunt bune şi frumoase…

    Când totul a fost gata s-au gândit ei să inaugureze stadionul cu un meci amical România – Argentina, care să umple stadionul de spectatori şi să aducă din start un profit frumuşel.
    Cu ce s-a greşit aici?

    Un stadion dacă este declarat naţional, demnitatea ta de naţiune ţi-ar cere să-l inaugurezi cu două echipe româneşti şi nu cu echipe străine.
    Ar fi trebuit să primeze nu ARGINTUL (Argent-tina!), ci un spectacol fotbalistic între două echipe de pe la noi, cu fotbalişti români de mare talent. Acel meci ar fi bucurat sufletele tuturor românilor, deoarece echipe care să se arate demne de un aşa stadion care li s-a construit ar fi fost şi pe de altă parte s-ar fi demonstrat că fotbalul românesc nu este chiar aşa pe nicăieri. Că doar a fost declarat Naţional acest stadion, adică dedicat românilor în primul rţnd şi nu internaţional…
    Dacă ar fi avut loc meciul cu Argentina, inaugurarea cu fast şi pe merit a ceva naţional s-ar fi terminat cu o înfrângere şi cu o dezamăgire tot naţională, căci este de presupus că echipa de fotbal a Argentinei ar fi câştigat. Dumnezeu nu a permis aceasta! În acest fel noi românii am fost feriţi de o primă ,,palmă” şi dezamăgire în legătură cu noul nostru stadion.

    În continuare, oficialii români ai fotbalului au perseverat cu inaugurarea internaţională a stadionului, hotărând ca aici să aibă loc meciul România – Franţa, mizându-se în continuare pe încasări ,,zdravene”. Acum unde s-a greşit?

    Din nou aceiaşi eroare, că s-a forţat inaugurarea ARENA NAŢIONALĂ cu o echipă străină şi cu o înfrângere strălucită care se prefigura la orizont, echipa Franţei fiind mult mai bine cotată. Din nou s-a legat ceva care ţinea de demnitatea naţională şi de onoarea noastră ca români de o înfrângere. În cazul acesta unde mai era bucuria românilor, după toate sacrificiile făcute cu construirea acestui stadion? Bunul Dumnezeu, care ne iubeşte pe noi românii, nu a permis aceasta! Şi ne-a salvat iarăşi de la dezonoare. Cum?

    Cu gazonul!!!
    Pe un gazon perfect echipa Franţei s-ar fi desfăşurat din plin şi în viteză şi cine ştie câte goluri ne-ar fi dat… Dar pe ,,arătura aceia de cartofi”, adică în condiţii grele de teren, ei nu s-au putut desfăşura, iar noi am reuşit să ne apărăm mai bine şi meciul s-a terminat la egalitate 0-0. Aşa că gazonul de data aceasta a fost cel care ne-a salvat de la o înfrângere nedemnă la o inaugurare fastuoasă a unuia dintre cele mai moderne stadioane româneşti.

    Dumnezeu le-a dat o lecţie şi o pedeapsă bine meritată tuturor acelora care se gândesc numai la bani şi nu se gândesc şi la demnitatea naţională!
    A se lua aminte pe viitor la întâmplări de acest fel, deoarece această ,,taxă cerească” este o notă de plată foarte scumpă, numai dacă ne gândim la cât va costa şi pe cine, înlocuirea întregului gazon.

    Concluzia este că nu se poate trăi în lumea aceasta fără onoare şi demnitate naţională şi că nu poţi să spui una şi să faci alta.
    Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru binele care ni l-a făcut şi dreptatea care s-a făcut cu Arena Naţională.
    Dumnezeu este român şi Noul Mesia se află în România!

    Pirtea Maria

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.