Samsung tinteste platforma MeeGo de la Intel
Scris de Daniel Ionascu
Samsung, al doilea producator mondial de smartphone-uri, ia in considerare preluarea dezvoltarii sistemului de operare MeeGo, in locul lasat vacant de decizia Nokia de a trece la Windows Phone 7.
Mai multe site-uri, precum Expert si NetbookNews, au scris in ultimele zile ca numerosi oameni din interiorul gigantului corean au confirmat neoficial ca Samsung este un puternic candidat pentru a prelua pinguinul cel neiubit.
Stirea vine dupa ce DigiTimes raporta saptamana trecuta ca Intel se retrage temporar de la dezvoltarea MeeGo deoarece producatorii de telefoane si calculatoare nu au aratat mare interes pentru platforma. Intel ar dori sa se concentreze mai mult pe Pana acum un singur gadget cu MeeGo a fost lansat, si anume Nokia N9.
Dupa ce Google a anuntat luna trecuta ca va cumpara Motorola si dupa parteneriatul foarte strans intre Microsoft si Nokia, lumea telefoniei mobile se schimba rapid. Desi partenerii Android, respectiv Samsung, HTC, Sony Ericsson si LG au anuntat in communicate oficiale ca sunt fericiti cu decizia, presedintele Samsung, Lee Kun-hee, a spus ca grupul trebuie sa-si reconsidere “competitivitatea” din moment ce puterea in IT se transfera de la producatorii hardware spre cei software.
Samsung a mai avut runde de discutii si cu HP dupa decizia acesteia de a opri productia de gadgeturi pe platforma webOS, potrivit Bloomberg. IDC mentionase intr-un raport ca Samsung ar putea fi interesata sa achizitioneze webOS pentru a-si intari activele software. Ulterior, directorul executiv al Samsung, Choi Gee Sung, a declarat la targul de electronice IFA Berlin ca societatea “niciodata” nu va cumpara webOS. El a deplans faptul ca a ajuns o moda sa se cumpere sisteme de operare.
Dilema Android
Problema este foarte complicata pentru Samsung din moment ce deja produce telefoane pe trei platforme, inclusiv Windows Phone. Compania are propriul sistem de operare Bada, pe care a prezentat noi dispozitive la IFA. De asemenea, este prea greu sa se lepede de Android, din moment ce a investit foarte mult si a ajuns primul producator mondial de telefoane pe platforma Google.
De asemenea, sistemul de operare webOS nu functioneaza decat pe procesoarele Qualcomm, ceea ce inseamna c-ar exista intarzieri pana la portarea pe propriile procesoare Samsung, chiar daca sunt tot pe tehnologie ARM. In schimb, Samsung are o droaie de probleme cu Apple din cauza Android. A ajuns la procese pe trei continente cu gigantul american, respectiv America de Nord, Europa si Asia. Samsung a contraatacat cu alte procese, insa tot Apple a reusit sa puncteze victorie dupa victorie. In Olanda i-au fost interzise o serie de telefoane, in Germania tabletele Galaxy Tab 10.1, in vreme ce in Australia si-a amanat de doua lansarea tabletelor. De asemenea, Microsoft ii cere 15 dolari pentru fiecare telefon cu Android vandut. O balansare catre MeeGo i-ar aduce sprijin consistent din partea Intel pentru marketing, asa cum a primit Nokia de la Microsoft. De asemenea, ar veni si sprijinul din partea fostilor dezvoltatori de aplicatii ai Nokia, lasati cu ochii in soare de trecerea la WP7, plus a comunitatii open source.
HTC si Facebook, candidati pentru webOS
HTC e mult mai bine pozitionat pentru a cumpara webOS: foloseste procesoare Qualcomm si nu are o platforma proprie. Si in cazul acesteia exista problema Android: procese cu Apple si in plus a devenit prea dependenta de Google – fiind al doilea vendor de pe platforma. webOS ar mai putea fi vizat si de Facebook, potrivit unei note din 22 august a firmei de cercetare Ovum Ltd. Facebook a incercat sa realizeze un sistem de operare centrat pe viata sociala si bazat pe Android. De asemenea, a cumparat recent o serie de producatori software, precum Snaptu.
Etichete: Android, Apple, Choi Gee Sung, extern, Facebook, Google, HP, HTC, iOS, Lee Kun-hee, MeeGo, Microsoft, Nokia, Ovum, recomandari, Samsung, sisteme de operare, stiri, video, webOS, Windows Phone 7
Comentarii (2)
[…] au deja propriul sistem de operare Bada si magazin propriu de aplicatii. De retinut ca pe vara Samsung se interesa de MeeGo dar in final a convenit unificarea Bada cu Tizen de la Intel. Acesta e la randul sau o […]
[…] unui efort comun intreprins de catre Intel si Samsung. Daca Intel a venit cu “ramasitele” MeeGo, Samsung e tentatata de noua platforma din cauza achizitiei Motorola de catre Google. De altfel, la […]