Poluarea este daunatoare pentru creier
Scris de Autor invitat
Persoanele care locuiesc in orase mari pot suferi de schimbari ale functionarii creierului, diminuarea abilitatilor de invatare, memorare, precum si depresie, potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetatorii de la Ohio State University. Toate acestea apar ca efecte secundare ale expunerii la aerul poluat.
Concluzia oamenilor de stiinta se bazeaza pe un studiu publicat in revista “Psihologie moleculara”, in urma caruia s-a constatat ca poluarea este daunatoare pentru creier si buna functionare a acestuia, efectele fiind la fel de nocive ca si cele asupra inimii sau plamanilor. Acesta vine in continuarea demersului intreprins de Departamentul de Neurostiinta din Ohio si de Institutul de Cercetare pentru Inima si Plamani Davis, care arata ca particulele aflate in aerul poluat influenteaza direct cazurile de diabet, tensiune crescuta, obezitate – prin inflamarea corpului persoanelor care intra in contact cu ele.
Studiul a fost efectuat pe doua grupuri de soareci. Pe parcursul a 10 luni, timp de sase ore pe zi, cinci zile pe saptamana, unii au fost expusi aerului poluat, iar altii celui filtrat. In urma experimentului, soarecii au fost supusi mai multor teste. In cadrul primului experiment, cu scopul de a le proba abilitatile de invatare si de orientare, soarecii au fost plasati intr-o incapere luminoasa si au avut la dispozitie doua minute pentru a gasi o iesire spre un loc mai intunecos, specific mediului lor de viata. Procedeul s-a repetat timp de cinci zile, insa soarecii expusi la aerul poluat au avut nevoie de mai mult de doua minute pentru a gasi locul ferit de lumina, retinand mai greu calea spre acesta in vreme ce soarecii expusi la aer filtrat nu au intampinat aceste dificultati. De asemenea, in urma testelor s-a demonstrat ca soarecii expusi la aerul poluat prezentau tendinte spre un comportament depresiv si atacuri de anxietate.
Modalitatea specifica prin care poluarea afecteaza creierul uman este zona hipocampusului responsabila cu abilitatile de invatare, memoria precum si cu depresia. Dendritele, proiectii ramificate ale neuronilor, transmit impulsurile nervoase catre alte celule prin intermediul spinilor, asigurand o activitate normala a creierului. Astfel, cercetatorii au descoperit ca in cazul soarecilor expusi la aerul poluat dendritele erau mai scurte, aveau mai putini spini, iar celulele nervoase aveau o complexitate redusa. Diferentele se datoreaza inflamatiilor produse asupra corpului uman prin expunerea la particulele nocive din aerul poluat. Aceste inflamatii se transmit apoi catre sistemul nervos central si astfel ele afecteaza functionarea normala a creierului, producand complicatii pentru persoanele care locuiesc in zone afectate de poluare.
O problema deloc de neglijat la nivel mondial, poluarea ne afecteaza intregul organism. Printre problemele cauzate de aceasta regasim atacurile de astm, dereglarea functionarii glandelor endocrine, a celor reproductive si a sistemului imunitar, probleme cardiovasculare, neurocomportamentale, cancer si chiar moarte prematura.
Autor: Loredana Codruţ
Etichete: cercetatori, creier, efecte nocive, extern, poluare, sanatate, studii