Trairi sculptate in marmura: Sarutul lui Rodin
Scris de Anca Balut
Ce chin mistuitor poate face un om capabil sa insufleteasca un bloc de marmura, sa-i dea forma pasiunilor si viselor sale, sa exprime o dragoste sublima pe care putini sunt binecuvantati (sau condamnati) sa o simta?
Putini au fost oamenii care “au ars” prin creatia lor. Vorbim de oameni ravasiti de o pasiune ajunsa pana la paroxism, trairi sufletesti sufocante, simtiri care topesc, care dizolva materia din care suntem claditi, care te fac nebun de dorinta de a lasa tot ce inseamna trup, si sa te lasi purtat de vant in inalturi ametitoare, unde speri sa-ti gasesti alinarea. Vorbim de oameni pentru care fiecare respiratie arde si consuma, asa cum flacara topeste si face o lumanare sa sfarseasca.
Poate speranta ca asta ii va face mai puternici i-a manat sa caute perfectiunea formelor trairilor insufletite de ei. Poate ca sentimentul ca e nevoie ca fiecare durere sa ia o forma palpabila pentru a se vindeca, poate speranta ca odata ce trairea se va materializa va ramane captiva pentru totdeauna in materia din care a fost cladita, sau, poate ca speranta ca lumina, aerul, tot ceea ce intretine viata si iubirea, actionanad asupra lucrarii, va stinge acea traire.
Prin intelegerea genuina a problemelor formei si inserarii ei in spatiu “Sarutul” lui Rodin pare ca recupereaza limbajul atunci cand nimic nu mai e de spus, atunci cand vorbele sunt de prisos. Ce poate exprima mai graitor sfarsitul miscarii romantice si inceputul simbolismului daca nu “Sarutul”? Nu ne mira ca prin proprietatile tactile ale sculpturii sale, prin care reda un “relief al volumelor interioare”, Rodin influenteaza sculptura europeana.
Nu cred ca aceasta lucrare sa nu trezeasca in fiecare dintre noi un sentiment de victorie sau de invins, de dorinta, de neputinta, de zbucium, de renuntare. Sarutul, asa cum sunt toate lucrarile lui Rodin, e impregnat de o traire zguduitoare, de o puternica tensiune contagioasa. Planurile de suprafata ale lucrarilor sunt extrem de vibratile in contact cu lumina, expresia miscarii, a vietii interioare fiind dependente de lumina, asa cum un suflet poate rezona numai la intalnirea perechii sale.
“Arta nu exista fara viata. Daca un autor de statui vrea sa interpreteze bucuria, durerea, o pasiune oarecare, el nu ar putea sa ne emotioneze decat daca mai intai stie sa dea viata fiintelor pe care le evoca”, marturisea August Rodin. Si a reusit. A dat viata credintei si convingerii sale. A sculptat in marmura, piatra si bronz frumusetea trupului omenesc, frumusetea sufletului si durerea trairii sentimentului sfasietor.
Etichete: Auguste Rodin, intern, opera de arta, opinii, sculptura
