Apple da in judecata Amazon pentru Appstore
Scris de Daniel Ionascu
Nu numai pasarile sunt furioase la Amazon, ci si Apple. Nici nu si-a deschis bine magazinul online de aplicatii pentru Android, ca Apple a si dat compania in judecata pe motiv ca ii incalca marca inregistrata App Store.
Gigantul IT a inregistrat marca “App Store” ca proprietate intelectuala in 2008 in SUA, dar masura a fost contra-atacata de Microsoft, care spune ca termenul a intrat in limbajul uzual si ca inclusiv Steve Jobs s-a exprimat astfel. Actualmente batalia juridica se duce in continuare intre Apple si Microsoft la Oficiul pentru Patente si Marci din SUA.
Desigur, asta n-a impiedicat Apple sa pretinda Amazon sa nu-i mai foloseasca termenul. Apple precizeaza ca in trei randuri s-a adresat retailerului online insa nu a primit raspunsuri lamuritoare. Termenul folosit de retailerul online in denumire este Amazon Appstore, un pic diferit de App Store de la Apple. Compania fondata de Jobs vrea ca Amazon sa nu mai foloseasca termenul si a cerut si o compensatie in bani, neprecizata.
Amazon Appstore s-a deschis cu 3.800 de aplicatii, dintre care jocul Angry Birds Rio este exclusiv. Zilnic firma condusa de Jeff Bezos va oferi gratis cate o aplicatie pe bani. Compania pastreaza 30% din venituri si ofera dezvoltatorilor restul de 70%, intocmai ca Apple pentru App Store.
Aceasta nu este prima disputa dintre Apple si Amazon, cele doua companii luptandu-se si pentru controlul vanzarii de carti digitale.
Etichete: Amazon, Amazon Appstore, Android, aplicatii, Apple, extern, Jeff Bezos, Microsoft, Steve Jobs, stiri





















