Google va lansa noi dispozitive Nexus de la LG, Sony si Samsung
Scris de Daniel Ionascu
Google pregateste lansarea a trei noi smartphone-uri din serie Nexus, numai ca de data asta partener nu va fi doar Samsung, ci si rivalii de la Sony si LG Electronics, scrie site-ul japonez Android Noodles.
Un roadmap pentru lansarile de iarna al gigantului telecom NTT DoCoMo mentioneaza Samsung Galaxy Nexus II, LG Optimus Nexus si Sony Xperia Nexus. Dintre acestea, modelul LG e mentionat a fi rezistent la apa. Sistemul de operare ar putea fi, cum altfel, doar noul Android Jelly Bean. Desi pare greu de crezut, in luna mai Wall Street Journal a scris ca Google are in vedere deschiderea programului Nexus catre mai multi participanti. Decizia ar putea fi de bun augur pentru ecosistemul Android, care a observat cum vanzarile HTC au explodat o data ce a primit sprijinul pentru primul Nexus iar Samsung a ajuns la o dominare aproape totala in ultimii doi ani, devansand Apple dupa ce a lucrat cot la cot cu Google.
Deja acest lucru s-a intamplat partial, o data cu lansarea tabletei Nexus 7 in colaborare cu Asus. Iar aceasta se dovedeste a fi un adevarat succes: Google ar putea vinde intre 6 si 8 milioane de unitati in acest an, scrie intr-o analiza Sameer Singh, fondator al Tech-thoughts, pe baza datelor privind comenzile de display-uri.
Recent s-au scurs pe net si detalii privind viitorul Galaxy Nexus, intr-o prezentare a Samsung. Denumit in linia sa de produse GT-I9260, acesta este doar un update minor si va avea tot un procesor dual-core Cortex A9, dar tactat la 1,5 GHz. Ecranul ramane si el la 4,65 inci dar va fi Super AMOLED HD, ca si cel de pe Samsung Galaxy S III, fata de cel Super AMOLED de pe primul Galaxy Nexus. De asemenea, camera de 5 megapixeli a fost imbunatatita la 8 megapixeli iar cea din fata de la 1,3 la 1,9 megapixeli. Stocarea ramane la 16 GB, insa Google va adauga si un slot de card microSD.
Acestea fiind zise, nu ne ramane sa speculam ca cel de-al cincilea dispozitiv Nexus va fi o tableta de 10 inci, daca e sa credem ce scria DigiTimes acum ceva timp. Ramane sa vedem si care va fi noul partener. Cumva Motorola? Mai ales ca prima tableta Xoom a fost si ea realizata impreuna cu Google…
Etichete: Android, ASUS, extern, Galaxy Nexus, Google, LG, Motorola, Nexus 10, Nexus 7, NTT DoCoMo, Optimus Nexus, recomandari, Samsung, smartphone, Sony, stiri, tablete, Xperia Nexus