HTC intra pe teritoriul mini-tabletelor, cu un gadget Windows Phone 7
Scris de Daniel Ionascu
Mai tineti minte Dell Streak, cu ecran de 5 inci? Ei bine, HTC e pe cale sa produca o “magaoaie” aproape la fel de mare.
Datele scurse pe internet arata ca HTC Eternity va avea un ecran gigant de 4,7 inci Super LCD cu rezolutie 800 x 480, procesor Qualcomm dual-core de 1,5 Ghz, 512 MB RAM, 16 GB stocare interna si camera de 8 megapixeli, capabila sa inregistreze HD la 720p.
Alte detalii tehnice includ pe partea de conectivitate HSPA+, dispozitivul fiind capabil de viteze de download de 14,4 Mbps si de upload de 5,76 Mbps; WiFi b/g/n; Bluetooth 2.1+EDR si suport DLNA. De asemenea, avem AGPS/GPS, radio FM, busola digitala si doua microfoane. Dimensiunile ar fi de 130,6 x 70,63 x 9,9 milimetri iar greutatea de 170 de grame.
In mod surprinzator, sistemul de operare este Windows Phone 7 “Mango”. Surprinzator pentru ca Microsoft a spus clar ca nu va folosi WP7 pentru tablete PC din cauza sosirii iminente a Windows 8 ARM anul viitor. Numai ca cei de la HTC au hotarat, probabil, sa ajunga la o cale de mijloc, atat cat sa nu supere gigantul din Redmond, dar in acelasi timp sa ne ofere putin din gustul viitoarelor tablete Windows.
Iar daca va adauga si o versiune cu tastatura fizica QWERTY s-ar putea sa renuntam la netbook…
Etichete: Dell, extern, HTC, HTC Eternity, Microsoft, procesoare, Qualcomm, sisteme de operare, stiri, Streak, Windows 8, Windows 8 ARM, Windows Phone 7