Pakistanul a blocat Twitter pe motiv de blasfemie
Scris de Daniel Ionascu
Site-ul de micro-blogging Twitter a fost interzis pentru opt ore in Pakistan din cauza unui concurs privind profetul Mahomed, un act considerat blasfemic de mai-marii tarii.
Ministerul Tehnologiei Informatiei a cerut furnizorilor de internet sa blocheze accesul la internet. Concursul in sine a fost realizat pe Facebook iar un tribunal din Lahore a cerut retelei sociale blocarea paginii respective inca de acum doi ani. Ulterior au fost interzise anumite pagini de pe Wikipedia, YouTube si Flickr. Pe Twitter, insa, acum doar se discuta despre concurs…
Mohammad Yaseen, presedintele Autoritatii de Telecomunicatii a anuntat ca oficialii au negociat cu reprezentantii Twitter, insa acestia nu au fost de acord sa scoata postarile in cauza.
Unii utilizatori au descarcat softuri care sa ocoleasca interdictia iar altii au putut tweet-ui liberi cu ajutorul smartphone-urilor.
Update: Primul-ministru al Pakistanului, Yousuf Raza Gilani, a cerut oprirea blocajului, sugerand existenta unei confuzii.
Asa e cand lasi religia sa conduca societatea: poti ajunge cat ai clipi in epoca de piatra…
Etichete: cenzura, extern, Facebook, Flickr, Internet, Pakistan, recomandari, religie, stiri, Twitter, Yahoo!, Yousuf Raza Gilani