Samsung a lansat doua tablete Galaxy Tab S, mai usoare si mai subtiri decat iPad Air si iPad Mini
Scris de Daniel Ionascu
Samsung a lansat doua noi tablete in lupta contra iPad Air si iPad Mini cu ecran Retina, gadgeturile coreenilor fiind acum mai subtiri, mai usoare si cu ecrane mai bune decat oferta concurentilor de la Apple.
Cele doua se numesc Galaxy Tab S, adaugarea facandu-se pentru a fi prezentate ca o extensie a gamei de telefoane Galaxy S.
Noile versiuni vin acum cu ecrane de 8,4 inci si 10,5 inci, in vreme ce gadgeturile Apple au ecran de 7,9 inci, respectiv 9,7 inci. Rezolutia este si ea mai buna, respectiv 2.560 x 1.600, peste nivelul aratat de catre Apple. Mai mult, ecranele sunt Super AMOLED, tehnologie mai buna decat panourile LCD folosite de catre Apple.
Pe partea de procesoare isi fac aparitia cipurile proprii din gama Exynos, acum in variante octo-core. Cele doua dispozitive au doar 6,6 milimetri grosime si cantaresc 283 de grame in versiunea de 8,4 inci, respectiv 454 de grame in cea de 10,5 inci. Ambele sosesc cu senzorul de amprenta, care lucreaza la fel ca pe telefonul Galaxy S5.
Preturile pornesc de la 399 de dolari, respectiv 499 de dolari, pentru versiunile de 16 GB, echivalent cu preturile de baza pentru tabletele Apple. Exista, insa, slot pentru card microSD de pana la 128 GB pentru stocare mai multa. O serie de versiune cu LTE vor fi disponibile mai tarziu in acest an. Sistemul de operare folosit este Android 4.4 Kitkat cu interfata proprie TouchWiz. Aceasta suporta multitasking cu doua aplicatii ruland in acelasi timp in ferestrele de pe ecran, iar o noua caracteristica este SideSync 3.0, care permite preluarea apelurilor de pe telefoanele Galaxy S5 prin conexiunea Wi-Fi. De asemenea, este posibila transferul de fisiere intre cele doua dispozitive electronice prin drag and drop.
Noile tablete au pe spate un material de imitatie de piele, asemanator celui de pe Galaxy S5 sau Galaxy Note 3. Ca accesorii sunt disponibile atat o husa asemanatoare unei coperte, cat si un dock cu tastatura pentru versiunea mai mare, care o transforma intr-un laptop. Aceasta este, insa, doar conectata prin Bluetooth, nu direct prin port.
Cota de piata a Samsung pe tablete creste deja in detrimentul Apple si a ajuns la 22,3% in primul trimestru, de la 17,5% in urma cu un an, in timp ce Apple a consemnat un declin de la 40,2% la 32,5%, potrivit firmei de cercetare IDC.
Samsung a lansat o puzderie de tablete din 2010 incoace incercand sa atace suprematia Apple, numai in ultimele sase luni aducand pe piata noua modele cu design si caracteristici aproape similare.
Etichete: AMOLED, Android, Apple, extern, Exynos, lansari, procesoare, Samsung, Samsung Galaxy Tab S, stiri, tablete, video