Egiptenii voteaza pentru alegerile prezidentiale
Scris de Autor invitat
Egiptenii voteaza primul scrutin prezidential care are loc in Egipt, la 15 luni de la inlaturarea lui Hosni Mubarak de la putere, in cadrul fenomenului numit Primavara Araba.
Cincizeci de milioare de egipteni eligibili sa voteze au format cozi inca de dimineata la mai multe sectii de vot din Cairo. Consiliul militar, care a preluat conducerea țării în februarie 2011, a promis un scrutin corect și lideri civili la putere.
Aceste alegeri pun fata in fata islamistii contra secularistilor si revolutionarii contra fostilor ministri ai erei Mubarak. Corespondentul BBC, Wyre Davies spune ca, pentru oameni, alegerile nu au legatura cu dogma religioasa sau cu partidele politice, pentru ei este vorba de cine poate pune paine pe masa.
Candidatii in aceasta cursa sunt:
–Ahmed Shafiq, un fost comandat al fortelor aeriene si prim-ministru pentru o scurta perioada de timp, in februarie 2011
–Amr Moussa, fost ministru de Externe si sef al Ligii Arabe
-Mohammed Mursi, liderul partidului susținut de Frația Musulmana, Partidul Libertatii si Dreptatii
–Abdul Moneim Aboul Fotouh, un candidat islamist independent
Corespondentii BBC au spus de asemenea ca atmosfera la sectiile de votare este linistita, iar oamenii isi asteapta cu rabdare randul. ”Este o zi mare. Este momentul ca situatia egipenilor sa se schimbe”, a declarat o femeie pentru BBC, pe cand un altul, intrebat cat timp a trecut de cand a votat ultima data, a raspuns razand: ”Treizeci de ani”.
Momentul este unul exceptional pentru egiptenii de rand, care, pentru prima oara in istoria de peste 5.000 de ani a tarii, au sansa de a-si alege liderul.
Autor: Denise Mihalache
Etichete: alegeri prezidentiale, cairo, Egipt, extern, Fratia Musulmana, Hosni Mubarack, islamisti, Liga Araba, primavara araba, stiri