Acer si Samsung se opun logo-ului “Made for iPhone”
Scris de Daniel Ionascu
Companiile Acer si Samsung se opun acordarii, in Canada, a unui logo pentru Apple, care stipuleaza termenul “Made for iPhone” si infatiseaza o pictograma cu dispozitivul.
In data de 5 mai 2010 Apple a cerut inregistrarea logo-ului “Made for Apple”, care contine o mica imagine stilizata a smartphone-ului in cauza. Ei bine, imediat dupa asta, Samsung si Acer au facut opozitie. In mod ciudat, Biroul Canadian pentru Propretate Intelectuala arata, intr-un alt document, ca logo-ul cerut de Apple a fost aprobat. Termenul final pentru prezentarea dovezilor pentru plangere este 20 noiembrie 2012.
Cel mai probabil, producatorii asiatici considera prea generala pictograma infatisand telefonul. Practic, prin aceasta Apple si-ar consolida designul cu un singur buton “Home” in baza, forma rectangulara si colturi rotunjite. Samsung a adus deseori in discutie patentele de design pe care Apple le detine in aceasta privinta si considera ca o companie nu poate avea monopol pe o forma.
Microsoft si Amazon, probleme cu App Store
Din aceeasi categorie se afla opozitia facuta de Microsoft pentru termenul App Store. Acesta este magazinul virtual de aplicatii al Apple pentru dispozitivele iOS insa Redmond argumenta ca termenul s-a incetatenit si chiar Steve Jobs l-a folosit cateodata ca pe unul general. De asemenea, aceeasi problema o are si Amazon, care a fost data in judecata de Apple pentru Amazon Appstore. Acesta e un pic diferit fata de termenul Apple si descrie pravalia sa online de aplicatii Android.
Etichete: Acer, Amazon, Apple, Canada, extern, iPhone, logo, Microsoft, patente, recomandari, Samsung, smartphone, stiri