BlackBerry 10 OS, lansat cu 70.000 de aplicatii
Scris de Daniel Ionascu
Producatorul canadian Research in Motion (RIM) se rebranduieste si isi schimba numele in … BlackBerry o data cu introducerea sistemului de operare BlackBerry 10 OS, lansat cu 70.000 de aplicatii disponibile.
Eforturile depuse de companie au dat roade deoarece in BlackBerry World sunt prezente cele mai importante si mai folosite de catre public. Printre acestea gasim: Facebook, LinkedIn, Twitter, Foursquare, Whatsapp, Amazon Kindle, New York Times, The Economist, MLB At Bat, ESPN Scorecenter, CBS Sports, PGA Tour, NHL Gamecenter, SportsTracker, ATP, UFC Cisco Webex, Bloomberg, Evernote, SAP, Citrix, Soundhound, The Weather Channel, BBC Top Gear, eMusic, Slacker, Songza, TuneIn Radio, Paper Camera, Box, DropBox, ooVoo, United Airlines, Delta Airlines, Dictionary.com, Flixster si Stubhub.
Pe partea de jocuri se remarca patru titluri de la Rovio (intre care Angry Birds si Angry Birds Star Wars); 15 jocuri de la Electronic Arts ( intre care Plants Vs. Zombies, Real Racing 3, Monopoly Millionaire si Dead Space); 10 jocuri de la Gameloft (precum NOVA3, Asphalt 7, Spider-Man 4, Modern Combat 4 si Batman: The Dark Knight Rises). De asemenea, se mai gasesc Fruit Ninja HD, Cut the Rope si Jetpack Joyride HD.
Cu toate acestea, in review-ul la smartphone-ul BlackBerry Z10, The Verge noteaza ca mare parte din aplicatii portate din Android iar partea proasta este ca acestea sunt gandite pentru versiuni vechi, precum Gingerbread, si nu pentru cele mai noi – Ice Cream Sandwich si Jelly Bean – astfel ca au de suferit la capitolul calitate. Mai mult, doar vreo mie de aplicatii sunt native, scrie Boy Genius Report, restul fiind portate sau, mai rau, fiind aplicatii Web bazate pe HTML 5. Bineinteles, lipsesc nume importante: Gmail, Google Maps, Instagram, Sonos, Netflix, Chase, Mint, Nest, 1Password, Instagram, Sonos, RunKeeper, Optimum sau Temple Run…
Cum e noua platforma
Sistemul de operare in sine este un amalgam de mai multe idei: se bazeaza pe gesturi ca webOS iar ecranul principal contine 8 widgeturi ce arata cam ca Windows Phone. In schimb, multitaskingul este greoi iar navigarea prin gesturi nu este deloc intuitiva, interfata e foarte complicata si te poti pierde usor. BlackBerry Messenger integreaza acum si video chat, apeluri de voce si posibilitatea de partajare a ecranului in timpul unei convorbiri. Browseul este bazat pe Webkit si este foarte rapid. De asemenea, exista o aplicatie de control prin voce: daca va pare cunoscut de undeva este pentru ca RIM se ia acum de Apple pentru faptul ca iMessage a intrat pe teritoriul BB Messenger… O parte importanta a platformei o constituie BlackBerry Hub, unde sunt unificate emailul, SMS-urile, MMS-urile, Facebook sau Twitter. Tastatura virtuala este foarte performanta si e asemanatoare cu celebra SwitKey de pe Android. In fine, din BlackBerry World se pot cumpara acum muzica si filme.
Noile telefoane Q10 si Z10, ultima sansa
Cele doua telefoane lansate in cadrul evenimentului de la New York sunt BlackBerry Q10 si BlackBerry Z10, ambele fara vreo surpriza notabila dim moment ce informatii si fotografii despre ele au aparut constant pe internet. Primul are o tastatura QWERTY si un ecran tactil Super AMOLED de 3,1 inci cu rezolutie de 720 x 720 pixeli. In spate are sticla, exact ca Nexus 4.
Dincolo, Z10 aduce mai mult cu iPhone 5, insa are un ecran ceva mai mare, respectiv de 4,2 inci, cu rezolutie 1280 x 768 pixeli si o densitate de 356 PPI. Ambele au procesoare dual-core Qualcomm Snapdragon S4 Plus de 1,5 GHz. BlackBerry Z10 are 2 GB de memorie RAM, alaturi de 16 GB pentru stocarea interna, plus un slot microSD. La conectivitate sunt prezente WiFi, GPS, Bluetooth 4.0, NFC si LTE. In spate se gaseste o camera de 8 megapixeli si alaturi de alta de 2 megapixeli in fata.
Coltul analistului
Desi specificatiile noilor dispozitive cu BlackBerry 10 sunt in ton cu restul competitorilor, compania va intampina probleme in continuare. Dupa un debut furtunos, in care fanii “CrackBerry” isi vor innoi aparatele dupa ce RIM nu a mai lansat nimic de un an si jumatate, compania va reveni cu picioarele pe pamant, pe masura ce producatorii Android vor lansa noi telefoane avansate la Barcelona iar Apple va aduce pe piata un iPhone ieftin. Pentru cine nu e fan inrait, trecerea la noua platforma de la Android sau iOS nu e de recomandat decat daca va atrage noul design al sistemului de operare sau hardware-ul. Pentru utilizatorii obisnuiti, BlackBerry 10 va fi mult mai atragator o data cu lansarea viitoarei versiuni a sistemului de operare, dupa ce compania isi va imbunatati software-ul si oferta de aplicatii.
Etichete: aplicatii, BlackBerry, BlackBerry 10, BlackBerry Hub, BlackBerry Merssenger, BlackBerry Q10, BlackBerry World, BlackBerry Z10, extern, filme, jocuri, lansari, muzica, recomandari, recomandari IT, RIM, sisteme de operare, smartphone, stiri, video
Comentarii (3)
[…] smartphone-ul HTC One, noua nava-amiral a producatorului taiwanez, model izbitor de asemanator cu BlackBerry Z10 si iPhone […]
[…] la multitasking. Doar ca acelasi lucru il face si Android si cu mult inainte de sistemul de operare BlackBerry 10 OS, care abia a fost lansat pe smartphone-urile BlackBerry Z10 si BlackBerry Q10. Heins a spus ca […]
[…] la Blackberry a fost preluata abilitatea a „trezi” ecranul fara a apasa vreun buton, doar ca acum se face […]