Foxconn cumpara 10% din Sharp. Apare televizorul Apple?
Scris de Daniel Ionascu
Foxconn va cumpara 10% din actiunile Sharp, cel mai mare producator japonez de display-uri, iar Hon Hai Precission, compania-mama, va detine 46,5% dintr-o fabrica mare de ecrane aflata in Osaka, dar nefolosita.
Taiwanezii vor mai avea si dreptul de a cumpara jumatate din productia acestei fabrici. Per total, parteneriatul va aduce 1,6 miliarde de dolari in conturile companiei japoneze, amenintate cu propria disparitie din cauza concurentei acerbe de pe piata televizoarelor.
Foxconn va detine 46,5% din uzina de la Osaka, Sharp va avea un procent similar, in vreme ce restul de 7% sunt in proprietatea Sony. Companiile Sharp, Sony si Panasonic estimeaza pierderi totale de 16 miliarde de dolari pentru anul financiar care se termina pe 31 martie. Potrivit DisplaySearch, cota globala a Samsung pe zona displayurile plate a ajuns la nivelul-record de 26%, mai mult decat au impreuna Sharp, Sony si Panasonic. Competitia este atat de puternica incat Hitachi se retrage de pe piata televizoarelor, dupa ce acelasi lucru l-a facut si o alta companie nipona, Pioneer. Alte companii ca Mitsubishi Electric si JVC Kenwood intampina si ele aceleasi greutati.
Acum trei ani, cand Sharp a deschis fabrica din Sakai, compania lauda tehnologia folosita drept o imbunatatire dramatica. Cu toate acestea, in ianuarie, aceasta opera la doar 50% din capacitatea de productie.
Reamintim, Sharp este unul dintre principalii furnizori de ecrane pentru noua tableta iPad a celor de la Apple. Miscarea nu poate fi pusa decat in contextul zvonurilor despre viitorul “iTV” pe care Apple il va lansa in curand. Acesta va fi doar din sticla, fara margini de plastic, va putea fi controlat prin Siri iar utilizatorii vor putea viziona filme si show-uri tv din iTunes, potrivit informatiilor publicate de presa. Barclays estimeaza ca va costa 1.500 de dolari.
Concomitent, Foxconn este fix firma care asambleaza gadgeturile Apple, de la iPhone la iPad, dar produce si pentru alte companii, precum consolele PS Vita de la Sony. De asemenea, Hon Hai Group este actionar minoritar la producatorul de ecrane plateĀ Chimei Innolux.
Etichete: Apple, Chimei Innolux, extern, Foxconn, HDTV, Hitachi, Hon Hai Precision, iTunes, iTV, Japonia, Pioneer, recomandari, Samsung, Sharp, stiri, Taiwan, televizoare
Comentarii (1)





















[…] Sharp si-a vandut 10% din actiuni catre grupul taiwanez Foxconn, care asambleaza gadgeturile Apple si ale altor producatori de electronice. Concomitent, fondatorul Foxconn, Terry Gou a preluat si 46% din cea mai moderna fabrica a Sharp. Investitia totalizeaza 1,6 miliarde de dolari si este cea mai mare a unei companii din Taiwan in Japonia. Actiunile Sharp au scazut cu 4,3% dupa anuntarea pierderilor. O alta amenintare a celor doua companii o constituie rivalii mult mai tineri din China, precum TCL si Skyworth, care sunt foarte bine pozitionati pentru a beneficia de boom-ul din China. Spre comparatie, TCL a vandut in martie cu 50% mai multe televizoare, pana la 1,35 milioane de bucati. Pe intreg trimestrul, TCL a vandut 4 milioane de televizoare, din care doar 765.000 erau CRT (cu tub-nr), restul fiind cu ecran plat. In ultimele 12 luni, actiunile TCL listate la Hong Kong au crescut cu 65%. Sursa: Business Week Sursa foto: io9 […]