Samsung cere la tribunal sa vada prototipurile iPhone 5 si iPad 3

Scris de

Dupa ce echipa de avocati a Apple a primit recent dreptul de a vedea datele a trei modele de telefoane si doua tablete ca urmare a proceselor deschise de compania americana, acum Samsung nu intoarce si celalalt obraz si cere aceeasi favoare.

Echipa sa legislativa a cerut acces la viitoarele generatii iPhone 4S/5 si iPad 3 pentru a determina daca Apple a incalcat ceva din patentele sale. Anterior, Apple a primit acces la smartphone-urile Droid Charge, Infuse 4G, Galaxy S II si tabletele Galaxy Tab 10.1 si Galaxy Tab 8.9.
Deosebirea majora este ca, in timp ce dispozitivele Samsung au tot aparut in presa, pe bloguri si in review-uri, Apple are o politica de “zero comunicare” pana in ziua lansarii. O astfel de manevra ar expune mai mult Apple, deoarece clientii sai nu ar mai cumpara produse din actualele generatii pentru a le astepta pe urmatoarele.

Apple are cu Samsung una dintre cele mai ciudate relatii din lumea IT: este unul dintre cei mai mari clienti ai coreenilor, care produc procesoarele din iPhone, iPad si furnizeaza si memorii si ecrane LCD, si pe de alta parte este concurat din plin atat in zona smartphone-urilor, cat si la tablete si playere muzicale de Samsung. Anul trecut Apple a fost al doilea client ca marime al Samsung, dupa Sony, cu 5,7 miliarde de dolari insa este de asteptat ca in acest an sa ajunga primul.

Samsung a lansat recent telefonul Galaxy S II, cu procesoare dual-core, care este vazut drept unul dintre cele mai bune de pe piata. Compania pregateste si un rival pentru iPad 2, respectiv Galaxy Tab 10.1, care foloseste Android 3.0 Honeycomb. Apple a dat in judecata Samsung pe motiv ca produsele sale copiaza iPhone si iPad, iar Samsung a dat in judecata Apple la randul ei.

Sursa: Gizmodo
Sursa foto: Engadget

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.