Atentat la libertatea internetului: se pregatesc taxa pe YouTube, monitorizarea si filtrarea online

Scris de

Chiar daca proiecte legislative precum ACTA, SOPA sau PIPA au esuat dupa revolta masiva a internautilor, asta nu inseamna ca din nu se mai gasesc si altii care sa atenteze la libertatea oferita de web.

Iar de data aceasta mizele sunt altele: se doreste introducerea unei “taxe YouTube“, ca si legitimizarea monitorizarii si blocarii traficului online, taierea mult mai usoara a utilizatorilor de la net, invazia vietii private si trecerea de la ICANN catre ONU a reglementarii internetului.
Astazi a demarat in Dubai un forum derulat de catre International Telecommunication Union (ITU), o agentie din cadrul ONU, la care se vor negocia noi reglementari pentru telecom, inclusiv probleme de internet. World Conference on International Telecommunications, asa cum se numeste pompos evenimentul, va dura pana in data de 14 decembrie.

Furnizorii de net vor bani de la Google, Netflix, Apple, Amazon si Microsoft

Mai multe organizatii, companii sau personalitati de seama se opun deja intalnirii, din cauza secretomaniei, mai ales ca sunt implicate si anumite tari care se opun unui internet deschis si liber.
Potrivit Centrului pentru Drepturi, unele propuneri permit taiarea mult mai usoara a oamenilor de la conexiunea de net, monitorizarea si cenzura online. Altii, precum furnizorii de internet vor introducerea de taxe pentru accesarea de continut online, ceea ce ar duce la consecinte nefaste pentru companii si drepturile omului.

Mai concret, se doreste introducerea unei taxe de dezvoltare pentru unele companii ca YouTube sau Netflix, catre care se dirijeaza mare parte a traficului de pe internet. Grupurile telecom argumenteaza ca, din moment ce acestea consuma mare parte din largimea de banda, societatile din spatele lor ar trebui sa contribuie la dezvoltarea retelelor. Adica ei trebuie sa faca investitii pentru marirea retelelor pentru a raspunde traficului in crestere, pe cand aceste companii fac bani oferind servicii web. Pe romaneste, se doreste trecerea la modelul telecom. Acum retelele web se interconecteaza pur si simplu si nu sunt reglementate. In telecom, ca sa suni dintr-o retea in alta exista un “tarif de interconectare” iar industria este supravegheata masiv. Cine ar fi afectat: Google – care opereaza YouTube, unul dintre cele mai mari site-uri video; Netflix – furnizor de continut multimedia exclusiv online; Apple si Amazon – care ofera filme prin iTunes, respectiv Amazon Prime Videos; Microsoft – care detine serviciul de apelare Skype; Pandora – care opereaza servicii de streaming audio; Facebook – catre care se indreapta mare parte a traficului de net si care are deja servicii video si audio sau Yahoo! – care este inca pagina de start pentru jumatate de miliard de oameni.

“Nu strica ceva ce functioneaza bine”

Oficialii SUA se asteapta ca alte state sa faca presiuni pentru taxe pe net sau ca ITU sa preia fraiele web-ului de la Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN). Astfel, evenimentul a atras atentia la Washington. In august, Camera Reprezentantilor a votat unanim trimiterea unui mesaj catre ITU: internetul nu are nevoie de noi reglementari internationale. In plus, luna trecuta si Uniunea Europeana a cerut negociatorilor sa blocheze tentativele ITU de a obtine controlul asupra internetului in cadrul conferintei din Dubai.

Petitie online

Finalmente, Google – liderul motoarelor de cautare- a denuntat intalnirea si a promovat un site in care oamenii care se opun ITU sa se alature miscarii. Un reprezentant al Internet Society – care este membra a ITU- spune ca a gasit ca anumite propuneri in privinta tratatului “ar impacta modul in care internetul, arhitectura internetului, securitatea si continutul de pe internet. Si, din pacate, anumite propuneri pe care le vedem iau vechiul model altelefonului si pur si simplu il aplica asupra noilor tehnologii precum internetul. Asta nu ar fi un lucru bun”.

Asteptam si ralierea Wikipedia si Reddit la aceasta miscare, plus celebra miscare de hackeri Anonymous.

Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!

Update:  Inventatorul internetului, Sir Tim Berners Lee, acuza ca “multe state si corporatii vor sa aiba control asupra internetului”. El mai precizeaza ca sistemul cu mai multe organizatii care guverneaza in acest moment internetul functioneaza bine si ca avem nevoie sa mentinem deschiderea acestuia. Si Vint Cerf, legendarul cercetator care a co-creat protocoalele TCP/IP ce servesc ca fundatie pentru internet, nu e nici el deloc multumit de intentia ONU de a aplica reglementarile telecom la creatia sa.

Sursa: PC World
Sursa foto: PC World

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (1)

 

  1. […] de fapt o cenzura si o opresiune mai mare din partea statelor dictatoriale. Semnale de alarma au fost trase inca de acum cateva saptamani in privinta […]

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.