Nokia renunta la “Meltemi”, ultima reduta de independenta

Scris de

Nokia a taiat si ultima farama de independenta pe care o avea fata de Microsoft, respectiv sistemul de operare “Meltemi“, bazat pe Linux, si care era destinat telefoanelor ieftine.

Compania a anuntat zilele trecute inca o serie de masuri de taiere in incercarea disperata de a se redresa. Astfel, finlandezii vor sa desfiinteze inca 10.000 de locuri de munca prin inchiderea unor unitati din Finlanda, Germania si Canada. Acestea se adauga celor 14.000 de taieri de anul trecut, cand s-a inchis inclusiv fabrica de la Jucu, de langa Cluj, a externalizat Symbian catre Accenture, a trecut la Windows Phone 7 si a renuntat la MeeGo.
Acum, pe langa vanzarea diviziei de lux Vertu catre fondul privat de investitii EQT, restructurarea a impins si taierea finantarii pentru “Meltemi”. Intrebat direct in timpul conferintei cu analistii, directorul Stephen Elop a spus ca “niciodata (Nokia) nu a folosit termenul mentionat” insa a recunoscut ca a anulat anumite proiecte interne.

Zvonuri despre Meltemi au aparut in luna iunie a anului trecut. Acesta urma sa fie “sufletul” telefoanelor ieftine ale nordicilor, in locul S30/S40. Insa acum Nokia a ajuns la decizia ca interfata Asha Touch, de pe terminalele cu acelasi nume poate fi extinsa si pe ecranele tactile. De altfel, Nokia a lansat si cateva modele Asha cu ecran tactil in tentativa de a concura smartphone-urile ieftine Android de la producatori ca Huawei, ZTE, Gigabyte sau Lenovo, care ii erodeaza cota de piata pe zona terminalelor low-end. Noile Asha ofera un browser mai performant, ecrane rezistive de 3 inci, camere foto si jocuri gratis de la EA Games, precum NFS.

“Toate ouale intr-un singur cos”

Problema cu Meltemi este ca oferea un anumit grad de independenta a Nokia fata de Microsoft. Perechea MeeGo/Meltemi sau o strategie care sa fi incorporat si Android, pe langa Windows Phone 7 ar fi putut permite Nokia sa fie la carma propriului destin, tot asa cum este acum Samsung – care realizeaza telefoane atat cu Android, cat si cu WP7 dar si cu propriul Bada OS.
Insa prin trecerea doar la Windows Phone, Nokia “isi pune toate ouale intr-un singur cos”, strategie care o poate arunca direct in faliment, din moment ce vanzarile de terminale cu sistemul de operare al Microsoft nu cresc mai deloc.
Potrivit IDC, cota de piata a Nokia a scazut in primul trimestru pe segmentul smartphone la doar 7,8%. Cauza este implozia Symbian, insa nici terminalele cu Windows Phone nu se vand pe cat ar trebui de rapid. In plus, Nokia a pierdut titlul de cel mai mare producator mondial de telefoane in fata Samsung. De asemenea, Nokia are si o ghiulea de picior, respectiv divizia de echipamente Nokia Siemens Networks.
Compania anticipeaza ca in trimestrul al doilea va inregistra pierderi din operatiunile cu telefoane mobile care vor depasi 3% din vanzari.

In schimb, o mina de aur o constituie cele peste 10.000 de familii de patente, despre care MKM Partners crede ca ar valora singure 7,5 miliarde de dolari.

Vineri agentia de rating Moody’s a redus ratingul Nokia la categoria “junk”, provocand o scadere cu 18% a actiunilor companiei. Aceasta a ajuns acum la o capitalizare de doar 8,6 miliarde de dolari, dupa ce acum un deceniu era cea mai valoroasa companie europeana, cu 200 miliarde de euro capitalizare.

Petitorii: Samsung, Microsoft, Huawei, ZTE

Anterior, titlurile Nokia au crescut din cauza speculatiilor ca Samsung va prelua compania. Problema este ca o astfel de operatiune ar duce la crearea unui colos din punctul de vedere al cotei de piata si nu ar primi acordul autoritatilor de concurenta din lume.
Alti “petitori” ar putea fi companiile chineze, Huawei si ZTE Corp, care ar pune mana pe un brand valoros si ar beneficia de deschidere in Occident.

Insa cel mai sigur cumparator este Microsoft. Gigantul nu inseamna nimic in lumea mobila fara Nokia, care sa impulsioneze Windows Phone, asa ca va fi, practic, fortat sa salveze Nokia pentru a-si asigura un loc in viitor. De asemenea, nu-si permite ca alta companie sa cumpere Nokia sau ca fondurile speculative sa faca o oferta si apoi sa vanda societatea pe bucati pentru a face profit.
Iar Nokia arata imbietor: are 12,4 miliarde de dolari in bani lichizi si investitii pe termen scurt. Ba mai mult, daca se elimina datoriile, tot ar avea 5,9 miliarde de dolari in conturi, adica 68% din capitalizare. La aceasta se adauga o serie de active valoroase, precum patentele sau divizia Navteq, care realizeaza harti.

Dar cum Microsoft e pe cale sa intre in lumea tabletelor cu o oferta proprie care sa concureze iPad, preluarea Nokia nu mai suna asa rau…

Sursa: The Verge
Sursa foto: blogit.tietokone.fi

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.