Steve Jobs dezlantuit: Google devine un fel de Microsoft, HP e distrusa

Scris de

Google devine Microsoft” si face foarte multe produse de calitate medie in loc de foarte inalta, credea co-fondatorul Apple, Steve Jobs, potrivit biografiei sale ceva va aparea luni.

In ciuda conflictului avut cu Eric Schmidt, care a fost si membru in consiliul de administratie al Apple din 2006 pana in 2009, Jobs s-a impacat in final cu Larry Page, co-fondator si director actual al Google. “Gandeste-te ce vrei sa fie Google cand va creste mare”, i-a spus Jobs lui Page. “Este peste tot”, a completat el, referindu-se la avalansa de produse oferite de gigantul online, de la sisteme de operare (Chrome OS, Android), la harti, browsere, cautare, email (Gmail), energie, muzica (Google Music), retele sociale (Google+) sau productia de smartphone-uri si tablete (prin achizitia Motorola). El a facut aceste declaratii in biografia lui Walter Isaacson, ce urma sa se numeasca “iSteve”, dar care in final se va numi simplu “Steve Jobs”.

A murit convins ca Android e un furt

Jobs credea din tot sufletul ca Android este un furt si ca trebuia sa dispara. El s-a intalnit o data in 2010 cu Eric Schmidt pentru a discuta despre evolutia Android, si i-a transmis ca nu doreste bani, ci incetarea “furturilor”. “Imi voi petrece ultima suflare daca trebuie, voi cheltui ultimul ban din cele 40 de miliarde din banca ale Apple (de atunci -nr), pentru a indrepta acest rau. Voi distruge Android, pentru ca este un produs furat. Sunt gata sa fac razboi termonuclear pe asta”, spunea el. “Nu vreau banii tai. Daca imi oferi 5 miliarde de dolari, nu-i voi vrea. Am destui bani. Vreau ca voi sa opriti folosirea ideilor noastre in Android, asta e tot ce vreau”. Intalnirea aceea nu a dus la niciun rezultat.

“Hewlett-Packard e dezmembrata si distrusa”

El a mai spus despre Hewlett-Packard, cel mai mare producator mondial de calculatoare, ca era condusa foarte slab. “Hewlett si Packard au construit o companie extraordinara si au crezut ca au lasat-o pe maini bune. Dar acum este dezmembrata si distrusa. Sper ca eu am lasat o mostenire mai puternica ca sa nu se intample asta la Apple”, mai spune el in carte. Jobs se referea la distrugerea diviziei webOS, care producea telefoanele Palm si tableta TouchPad, dupa ce cu cateva luni inainte anuntase portarea webOS pe toate produsele firmei, si la intentia de separare sau vanzare a unitatii care producea PC-uri. Ambele decizii au fost anuntate in vara intr-un soc care a reverberat in toata lumea IT. HP a schimbat 3 directori generali in putin peste un an: Mark Hurd, Leo Apotheker si actuala Meg Whitman, fosta conducatoare a eBay, ce a venit la carma companiei in septembrie.
El a mai spus in alta parte ca Jonathan Rubinstein, fostul sef al Palm, nu se poate desprinde de conditia sa angajat al HP. Afirmatia sa vine dupa ce “Ruby” a dezvoltat iPod dar a parasit Apple in 2006 pentru a conduce Palm. Compania a fost achizitionata de HP in 2010, pentru ca in vara acestui an sa opreasca productia de telefoane si tablete webOS.

Bill Gates n-a inventat nimic, Microsoft e irelevanta

In privinta Microsoft, Jobs a spus ca este “in cea mai mare parte irelevanta” si ca societatile ca aceasta se prabusesc atunci cand sunt conduse de oameni de la vanzari. El a spus ca Microsoft nu va ajunge nicaieri cu Steve Ballmer la conducere si ca Bill Gates “n-a inventat niciodata nimic, de aceea e mai confortabil acum in filantropie decat in tehnologie”. Plus ca “a furat fara rusine ideile altora”. Aceasta ese continuarea unei dispute mai vechi, din anii ’80, cand Apple a acuzat Microsoft ca fura ideile din produsele sale, precum interfata grafica, pentru a dezvolta Windows. Jobs insusi preluase ideile respective dintr-o vizita la Xerox PARC.

Intel e prea lenta

Chiar daca procesoarele Intel livreaza puterea bruta Mac-urilor, cipurile sale mobile nu se gasesc in iPhone sau iPad., care functioneaza cu procesoare proiectate de Apple si produse de Samsung. Motivul? “Intel e foarte lenta”, a spus Jobs.

Fox News face rau SUA

Desi Jobs il aprecia pe mogulul media Rupert Murdoch, seful News Corp, el nu era deloc un fan al retelei de televiziune Fox News a acestuia. El spunea ca tara este divizata intre conversatii constructive si antagonistice. Fox News era de partea antagonistica si destructiva, spunea el.

“Sunt aproape de gasirea solutiei pentru Apple TV”

Steve Jobs a plecat dintre noi convins ca a gasit rezolvarea enigmei Apple TV: eliminarea furnizorilor de cablu prin livrarea de continut media cu ajutorul iCloud. Mai multi analisti au insistat in ultimii ani ca Apple va lansa curand un televizor inteligent, conectat la internet, prin care se poate urmari continut digital si se pot juca jocuri.

A vrut Beatles in iTunes

Fostul sef al Apple a mai dorit Beatles, al carei fan era, sa fie prezenta in iTunes inainte de a muri. Muzica Beatles a ajuns in revolutionarul magazin virtual in 2010.

El l-a numit pe Jonathan Ive, seful designului de la Apple drept “partenerul sau spiritual” si ca are la companie mai multa putere decat oricine altcineva in afara de el. Si asta pentru ca asa a vrut Jobs.

Steve a demisionat in august din functia de director executiv al Apple pentru a ramane doar presedinte, iar in urma cu trei saptamani ne-a parasit pentru Nirvana lui budista.

 

Sursa: Business Insider
Sursa foto: webpronews.com

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (2)

 

  1. […] ce Steve Jobs a spus ca Android este un furt intelectual la adresa iPhone, Google nu se lasa mai prejos si raspunde cu aceeasi […]

  2. […] Co-fondatorul Apple insusi a recunoscut in biografiei sa oficiala scrisa de Walter Isaacson ca Ive “are mai multa putere” decat oricine altcineva de la Apple iar aceast mod de operare a fost impus chiar de Jobs. The Telegraph a relatat anul trecut ca insusi […]

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.