Marvell a pierdut un proces de 1,17 miliarde de dolari

Scris de

Producatorul de semiconductori Marvell Technology Group a fost gasit de un juriu din Pittsburg, SUA, ca incalca patentele detinute de universitatea Carnegie Mellon si a fost obligat sa plateasca despagubiri de 1,17 miliarde de dolari.

Aceasta este chiar mai mare decat suma de 1,049 miliarde de dolari pe care Samsung trebuie sa o plateasca celor de la Apple si este una dintre cele mai mari din istorie legata de brevete.
Daca nu stiti cine este Marvell, ei bine trebuie sa bagati la cap ca livreaza anual circa un miliard de cipuri catre companii ca Panasonic, Sony sau Dell iar produsele sale se gasesc de la hotspot-urile wireless din masinile Audi pana la cipurile WiFi din prima generatie a iPhone sau, mai nou, in produse Google TV. De asemenea, exista o mare probabilitate ca cipurile Marvell sa asigure conectarea la internet a calculatorului vostru datorita placii de retea. Insa Marvell mai produce si echipamente de stocare de mare volum si de aici i se trage.

“Detectarea predictiva a zgomotului”

Carnegie Mellon a dat in judecata Marvell in 2009, acuzand compania ca incalca patentele sale care acopera tehnologiile asociate cu “detectarea predictiva a zgomotului”. Acestea sunt folosite pentru a creste acuratetea in extragerea datelor de le hard-diskurile de mare viteza.
Marvell, bazata in Santa Clara, California, este cunoscuta pentru cipurile sale utilizate in domeniul stocarii. Firma spune ca nu incalca patentele si acuza ca acestea au fost obtinute prin ascunderea de informatii despre o serie de inventii asemanatoare care premerg tehnologia in cauza.
Juriul nu a crezut insa nici o iota si a considerat ca Marvell incalca toate brevetele respective ale Carnegie Mellon. Ba mai mult, a reafirmat validitatea patentelor si a decis ca Marvell stia sau trebuia sa stie ca actiunile sale incalca proprietatea intelectuala. Daunele care trebuie platite sunt de 1,169 miliarde de dolari, insa cum incalcarea este voita, Carnegie Mellon poate cere triplarea sumei.

Actiunile Marvell au scazut cu 10% ieri pe bursa, in urma verdictului.

Patentati, patentati, patentati

Patentele au devenit recent o problema in IT, companiile incercand din rasputeri sa isi protejeze excesiv produsele prin litigii datorita concurentei extraordinare din domeniu. In special companiile din domeniul software uzeaza de acestea, insa in ultimii ani flama a cuprins intreg sectorul. Recent au fost implicati giganti precum Apple, Microsoft, Google, Motorola, Nokia, Research in Motion, Samsung, EricssonHTC, Kodak, AOL, Yahoo! sau Facebook.

Sursa: New York Times
Sursa foto: vhteam.cn

Etichete: , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.